UE schimba regulile jocului in atribuirea contractelor finantate din fonduri europene

UE schimba regulile jocului in atribuirea contractelor finantate din fonduri europene

anul-2013-a-fost-anul-proiectelor-cu-fonduri-europene1

Potrivit explicatiilor date de eurodeputatul belgia Marc Tarabella, autoritatile publice vor avea dreptul să aleagă oferte cu preţuri mai ridicate, dar care sunt mai adaptate nevoilor proprii, cum ar fi de exemplu produsele alimentare considerate potrivite pentru pacienţii unui spital sau prestaţiile efectuate de lucrători cu handicap.

Prin aceste norme ‘se va pune capăt numeroaselor abuzuri care au condus la practici de dumping social şi de mediu’,  a explicat eurodeputatul belgian Marc Tarabella.

Un alt obiectiv este acela de a ‘creste flexibilitatea si de a reduce birocratia, ce afecteaza in special întreprinderile mici si mijlocii, care de multe ori sunt descurajate sa participe la licitatii pentru că formalitatile sunt prea costisitoare’, precizeaza la randul sau comisarul european pentru Piata Interna, Michel Barnier. Licitatiile publice reprezintă 18% din PIB-ul UE si odata cu simplificarea procedurilor se vor economisiiîn fiecare an intre 80 si 100 de miliarde de euro, estimeaza comisarul european.

Comisia Europeană intentionează de asemenea să faciliteze accesul întreprinderilor mici şi mijlocii lalicitaţiile publice, între modalităţi fiind separarea acestora pe secţiuni şi limitarea condiţiilor privind capacitatea financiară cerute pentru a li se permite înaintarea unei oferte.

Normele adoptate miercuri, pe care statele membre trebuie să le transpună în legislaţia internă în cel mult doi ani, fac referire şi la contractele de concesiune, prin care administraţiile subcontractează unele prestaţii către operatori privaţi, cum ar cazul exploatării porturilor, autostrăzilor cu plată, a parcărilor sau distribuţia de energie.

De asemenea, administraţiile locale nu vor fi obligate să achiziţioneze mai multe bunuri şi servicii de la companiile private decât achiziţionează în prezent, explică în continuare Barnier. Autorităţile locale vor continua ‘să stabilească obligaţiile serviciului public pe care le consideră necesare, cât şi modul lor de finanţare’, precizează el.

sursa: economica.net

Licitatia.ro – Cel mai bun site de monitorizare a licitatiilor.