Bulgaria va decide în ianuarie 2013 dacă va construi alte două poduri peste Dunăre
Guvernul bulgar urmează să ia o decizie până la sfârşitul lui ianuarie 2013 dacă va construi alte două poduri peste Dunăre, a declarat ministrul bulgar al dezvoltării regionale, Liliana Pavlova, preluată marţi de Novinite. Potrivit oficialului bulgar, aceste noi poduri ar putea fi construite prin parteneriat public-privat. Bulgaria şi România sunt legate în prezent prin aşa-numitul Pod Dunăre 1 de la Giurgiu-Ruse, din 1954, iar un al doilea pod, la Calafat-Vidin, urmează să devină operaţional în mai 2013.
Sursa: AGERPRES