Proiecte feroviare de peste 120 mil. lei, deblocate

Proiecte feroviare de peste 120 mil. lei, deblocate

Procedurile de achiziţie a șase contracte de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru proiecte feroviare, în valoarde 120,85 mil. lei au fost deblocate prin semnarea declaraţiilor ”pe proprie răspundere” de noul director general al CFR SA, George Micu și transmise către ANRMAP.

Procedura de achiziţie publică a acestor servicii a fost blocată la sfârşitul lunii martie, aproape trei săptămâni, de Dimitris Sophocleous, fostul manager al companiei, prin refuzul semnării declaraţiilor ”pe proprie răspundere”, necesare pentru completarea documentaţiilor în vederea transmiterii la ANRMAP, potrivit datelor Ministerului Transporturilor.

În vederea asigurării supervizării lucrărilor de reabilitare pe secțiunea Coșlariu – Simeria și Coșlariu – Sighișoara, CNCFR a transmis procedura de achiziție publică în vederea achiziționării serviciilor de consultanță pentru două tronsoane aferente Coridorului IV Paneuropean:

1. „Consultanţă în domeniul managementului execuţiei şi pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii” aferentă obiectivului „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea cf Coşlariu – Sighişoara” – valoare totală estimată: 68,144 milioane de lei fără TVA.

2. „Consultanţă în domeniul managementului execuţiei şi pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii” aferentă obiectivului „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, secţiunea cf Coşlariu – Simeria” – valoare totală estimată: 47,2 milioane de lei fără TVA.
Sursa de finanţare este asigurată din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană în proporţie de 85% şi contribuţia de la bugetul de stat în proporţie de 15%.

De asemenea, pentru îmbunătățirea siguranței traficului feroviar, au fost transmise la ANRMAP şi 4 proceduri de achiziție publică pentru următoarele contracte de asistenţă tehnică:
1. Asistență tehnică în domeniul managementului de proiect și supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferentă obiectivului „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată” – valoare totală estimată: aproape 2 mil. lei fără TVA
2. Asistență tehnică în domeniul managementului de proiect și supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferentă obiectivului “Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite și a frânelor strânse” – valoare totală estimată: 934.208 lei fără TVA
3. Asistență tehnică în domeniul managementului  de proiect și supervizarea  lucrărilor de proiectare și execuție aferentă obiectivului „Modernizarea instalațiilor de centralizare electromecanică pe secția de circulație SICULENI – ADJUD” – valoare totală estimată:  1,7 mil. lei fără TVA
4. Asistență tehnică în domeniul managementului de proiect și supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție aferentă obiectivului „Modernizarea instalațiilor de centralizare electromecanică pe secția de circulație ILIA – LUGOJ” – valoare totală estimată: 901.929 lei fără TVA.

Sursa de finanţare este asigurată din fondurilor externe nerambursabile FEDR (71.12%) şi Buget de stat ( 28.88%).

Sursa: http://www.capital.ro