CEH A ANULAT LICITATIA DE ACHIZITIONARE A ECHIPAMENTELOR MINIERE
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anulat o licitaţie de circa 350 de milioane de lei pentru achiziţionare de echipament minier, necesar retehnologizării celor patru unităţi miniere ce aparţin de societatea energetică.
Decizia de anulare a fost luată vineri de comisia de licitaţie iar în termen de zece zile va fi demarată o altă licitaţie care să asigure achiziţionarea echipamentului.
În urma anulării licitaţiei, Sindicatul “Muntele” i-a cerut, luni, printr-un comunicat de presă, ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, să schimbe conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru a salva societatea care are aproape 6.600 de angajaţi.
CEH are nevoie de un plan de retehnologizare şi eficientizare astfel încât societatea energetică hunedoreană să nu intre în insolvenţă. Cu cele peste 97 milioane de lei pe care le datorează bugetului de stat, Complexul Energetic Hunedoara se clasează, la nivel naţional, pe locul cinci în topul celor mai mari datornici agenţi economici.
Sursa: www.mediafax.ro
Licitatia.ro este lider in monitorizarea licitatiilor, monitorizam zilnic licitatiile aparute din numeroase surse : SEAP, Monitorul Oficial, Bursa Romana de Marfuri, Ziare si alte surse. Oferim un sistem inteligent de alerte cu cele mai noi licitatii aparute abonatilor nostri pe domeniul de activitate ales.